“Un zambet m-a intampinat de dimineata. Era cerul. Senin. Imi zambea cu tot soarele lui si totusi era inghetat. Fiecare zi senina e o amintire luminoasa…”
Cu asta vroiam sa imi incep saptamana trecuta acest nou blog. Insa a ramas in asteptare pana astazi, si poate maine voi completa cu altceva… sau ii voi da un publish… sunt imprevizibila chiar si pentru mine.
De ce un nou blog? Habar nu am. Poate pentru ca am nevoie de o pagina alba pe care sa insirui cuvinte aiurea… pentru ca nu am intotdeauna acea pagina la indemana, pentru ca nu intotdeauna imi vin cuvintele cand am pagina in fata. Am gasit aceasta pagina “verde” si s-a aprins un beculet: “tre’ sa scriu!”
Si voi scrie… Am inceput sa scriu ceva despre mine in pagina de about, dar m-am razgandit. A batut vantu’ din alta directie.
Voi scrie despre… orice mi se va pune pata sa scriu. Mi se spune uneori ca nu vorbesc, alteori ca vorbesc prea mult – depinde de persoana, depinde situatie, depinde de cat de dimineata e sau ce cantitate de chef am. Cu scrisul e alta poveste. As scrie si as scrie pana in panzele albe daca se poate spune asa… Pot scrie despre nimic pagini intregi, pot scrie la nesfarsit despre mare, despre cer, despre soare, despre iubire, despre prieteni, despre ploaie si muzica. Pot scrie despre fiecare graunte de nisip de pe plaja si despre vantul ce se plimba pe campurile de la mine de la tara.
Voi scrie despre ceea ce imi place, despre cartile pe care le citesc, despre ceea ce simt, ce vad, ce ma impresioneaza, ce nu imi place… si in mare voi vorbi despre mine prin prisma acestor lucruri care ma inconjoara.
Cred ca asta va ramane primul post pe acest blog. Si daca voi reusi sa nu plictisesc cu ale mele “debitatiuni” va fi incantator; daca, de asemenea nu ma voi plictisi de el… va fi deosebit de incantator.
